Atribuţii

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2016 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, Casa de pensii sectorială a MApN are următoarele atribuţii:
a) asigură evidenţa, la nivel naţional, a tuturor beneficiarilor drepturilor prevăzute de Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;
b) stabilesc cuantumul pensiilor din sistemul pensiilor militare de stat prin decizii, conform Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor drepturi, potrivit dispoziţiilor legale;
c) asigură plata lunară a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor, potrivit legii;
d) asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor stabilite în sistemul pensiilor militare de stat, prin organizarea acestora pe baza codului numeric personal, în condiţiile legii;
e) aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare, potrivit solicitărilor beneficiarilor legali, şi dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul pensiilor militare şi asigurărilor sociale din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
f) organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din domeniul pensiilor militare, potrivit reglementărilor instituite la nivelul instituţiilor publice în subordinea cărora se află;
g) asigură introducerea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi de evidenţă prin programe informatice proprii;
h) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte, potrivit reglementărilor instituite la nivelul instituţiilor publice în subordinea cărora se află;
i) asigură exportul în străinătate al prestaţiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu;
j) transmit lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Naţională Poşta Română - S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea confidenţialităţii datelor, potrivit legii;
k) solicită Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau oricărei alte autorităţi, instituţii publice sau oricărei alte instituţii care deţine astfel de informaţii, datele cu caracter personal actualizate pentru persoanele cărora li se întocmesc documentaţii de plată şi/sau cărora li se efectuează plata unor prestaţii sociale;
l) în condiţiile stabilite prin lege, achită ajutorul de deces în termen de 24 de ore de la solicitare, în cazul decesului pensionarului aflat în evidenţele proprii, respectiv în cazul unui membru de familie al acestuia, care nu era asigurat sau nu avea calitatea de pensionar la data decesului;
m) soluţionează sesizările, reclamaţiile şi petiţiile, din domeniul de competenţă, conform prevederilor legale;
n) fundamentează şi elaborează propunerile ce vor sta la baza întocmirii proiectului bugetului de stat;
o) organizează şi conduc contabilitatea proprie pentru operaţiunile financiare desfăşurate;
p) aprobă procedurile referitoare la efectuarea operaţiunilor de plată a pensiilor;
 

 

Top