Comunicat din data de 14.02.2025
R O M Â N I A Neclasificat
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplar unic
CASA DE PENSII SECTORIALĂ
Nr. 3 din data de 14.02.2025
COMUNICAT
PRIVIND DIRECȚIONAREA UNEI SUME REPREZENTÂND PÂNĂ LA 3,5%
DIN IMPOZITUL PE VENITURILE DIN PENSII REALIZATE ÎN ANUL 2024
Referitor la direcționarea unei sume de 3,5% din impozitul pe veniturile din pensii realizate în anul 2024, menționăm că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, începând cu data de 1 ianuarie 2024, au fost aduse o serie de modificări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, privind direcționarea unei sume din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1231 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, stabilit potrivit art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) din actul normativ menționat, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
În fapt, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost restrânsă sfera de cuprindere a categoriilor de venit pentru care contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private, în sensul în care, pentru impozitul aferent anului 2024, cota de 3,5% ce se va calcula în anul 2025, poate fi direcționată de către contribuabili numai pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor, nu și pentru veniturile realizate din pensii.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE